loc de onoare

soarele, mândru de miezul zemos al zilei de vară.
se caţără pe cer ca un copil expert în arta copilăriei
şi îşi dă drumul uşor pe toboganul de nori al cerului
până în ochii celui mai amărât nevoiaş.

îţi mulţumesc ţie, soare, că mi te-ai topit în inimă
şi te-ai simţit destul de acasă
încât să mă onorezi cu o umbră.
îţi mulţumesc ţie, soare, că stai la masă cu mine
cocoşat şi cu dinţi de aur
şi scuipi sâmburi mici de întuneric
în aceeaşi scrumieră de orizont la apus
în care şi eu
îmi zdrobesc chiştoacele de vis.