Wednesday, October 24, 2012

Verbalizarea mozaicului

(cum ai putea face să devină tablou?)




Simte-te ca la tine acasă
în leagănul unui cuvânt
pe care încă nu îţi aminteşti
de unde îl ştii
sau măcar că îl ştii.

Simte-te ca la tine acasă.
Înţeleg razele strângând din dinţi
între petele de culoare
cu care te-ai mânjit.
Înţeleg, inima-ţi
a-sfinţit într-o propoziţie -
cum ar suna să răsară într-o alta?

Te invit
la petrecerea întunericului.
Îţi propun să te îmbraci în alb
şi să ţii astfel
doliu pentru ziuă.
Poate îţi vei pune umbra în cuvinte
pentru prima oară
potrivite.
Nu trebuie să rimeze. Nu trebuie să te tai
într-un ciob de la o sticlă de bere în care ţineai prea multe
silabe. Nu trebuie să doară
sau să fii fericit.
Nu trebuie.

Îţi poţi schimba locul
la festinul existenţei,
însă locul tău este
undeva. Unde îl vrei. Unde îl crezi. Unde îl
rosteşti.

Rămâi
ca un pictor
care s-a jucat între contururile clădirilor
şi acum
le îmbină, le studiază, le aduce
împreună, le remodelează
şi le dă sens.
Rămâi
ca un pictor
care, deşi nu a pus în viaţa lui mâna pe o pensulă,
îşi aduce aminte, încetul cu încetul, din ce în ce mai clar,
că poartă un tablou migălit
în piept.

Te invit să pleci
purtându-ţi lumina pe faţă, să se vadă.
Nu te-ai născut cu ea ca să ţi-o ascunzi
ca pe un rest de tine între dinţi!
Îndrăzneşte
să o scrii. Priveşte-o! Fă-i cadou
mătasea vocii tale!

Din poţiunea magică a unei propoziţii,
dă-i voie luminii tale
să devină
ea însăşi.

Mai mult decât un cuvânt.

No comments:

Post a Comment