infuzia de fericire şi efectele secundare

azi se fac

nouă ani de când ne-a privit soarele

două zâmbete care se credeau fără corp

pe aceeaşi bancă

eu pluteam cu lumina amiezii

printre crengile cele mai de sus ale copacilor

tu te pitulai la umbra unui rol bine jucat

mă întindeam pe vocea ta ca pe o saltea

în mijlocul oceanului şi nu mai simţeam

valurile

mă uitam la tine cu coada ochiului

cât să uit că te vedeam mai bine ca niciodată

tu - o oglindă în care să mă reflectez -

mă pişca ruşinea de obraz când trecea

câte un străin pe lângă banca noastră din parc

şi eu te iubeam

şi tu erai doar sticlă crăpată

te zăream printre crăpăturile mari

şi încercam să cred în mozaic

în fuziune

tu credeai în infuzii de fericire

îţi fierbea sângele

pe mine mă desenai în formă de copil

nu îmi întrebai mâinile de ce tremură pe contur

în formă de femeie

căldura electrică dintre noi

liniştea dintre corpurile noastre

poveştile banale dintre râsetele noastre

s-au copt

la soarele reflectat în sudoarea mea

şi în cubul de gheaţă ţinut pe piele până arde

şi astăzi

între firele de iarbă

mă legăn în vântul uşor

îmi simt miezul

fruct care îşi cunoaşte dulceaţa

îi hrănesc pe săraci

dar nu mai cred nici picătură

în infuzii de fericire

mă încadrez cu religiozitate în contur

indiferent de anotimp

aproape indiferent de nuanţă

eu şi vânătăile de prea mult soare

arsuri de gradul patru pe suflet  

pentru că te-am ţinut prea mult

în inimă

ca pe un munte de gheaţă

în care mi se reflecta iubirea