să fii om

mulţi cred că

să fii om

înseamnă lucru manual:

să te împachetezi perfect

într-o cutie de carton colorat

pe care chiar tu ai îndoit-o

într-o formă numai bună

de comercializat

şi să strângi funda

până când nu mai poţi respira

şi îţi intră pigmenţii din cartonul îndoit

în sânge, în creier, în spaţiile goale dintre gânduri.

vă propun astăzi

să ne strângem doar într-o mulţime de oameni

aplatizaţi până devin ecrane,

să ne ţinem lacrimile digitalizate

ca pe nişte lumânări

rugându-ne să nu se topească ceara

din care ne e plămădită faţa de împrumut

până ne luăm la revedere, pe curând

şi hai să contemplăm

alte sensuri.

pentru mine,

să fii om

înseamnă să îţi descoşi oasele

şi să nu le pui la loc

pentru un timp

şi să nu le pui la loc de unul singur.

să zbieri de durere şi să nu vrei să fie mai bine.

să nu vrei decât să devii una cu secunda asta.

să fii om

înseamnă să ai martori. să ai margini.

să îţi laşi carnea pătată de povestea ta de viaţă

la vedere

când te întreabă cineva şi ştii că

ai vrea să răspunzi, dacă

ar fi noaptea ziuă sau dacă

ai ştii să pui punct după ceea ce simţi

şi nu doar semnul întrebării.

să fii om

nu înseamnă să nu ucizi visurile copiilor

cu praştia unei priviri

sau să fii tu mereu cel care întinde mâna

deschisă, cu zâmbetul larg şi o inimă

desenată în carioca pe palmă,

când se îneacă cineva.

să fii om

înseamnă să fii şi tu cel care se îneacă.

să primeşti alţi oameni

în ochii şi plămânii tăi inundaţi

şi să te laşi în ritmul lui împreună

până la mal

chiar dacă nu arată mereu ca un

dans.