curajul tău
păzit cu şapte
gratii de fier
să n-audă
necredincioşii
că există
stă în cântecele
pe care nu ştiai
că le ştii
şi poveştile
din ele
rămase în
muşchii tăi
şi în
respiraţia ta
ca sunetul
mării în cochilia scoicii.
te-ai adunat
exponenţial
în sinele tău,
nevăzută
avalanşă,
declanşată
de ceea ce
nici nu părea
a fi un ecou
dar iată.
într-o postură
a rămas eroul
care nu s-a
plecat
la picioarele
unei interpretări
greşite.
într-un desen
schiţat de alte mâini,
în timbrul
vocal al unui străin,
într-un refren
ale cărui
versuri nu le înţelegeai,
te-ai păstrat
pe tine cel adevărat -
o pereche de
pleoape
care se ridică
în poziţie de drepţi
chiar în cea
mai înnorată
dimineaţă
şi o voce de
velur
între ale
cărei valuri
îl poţi
îmbrăţişa
pe cel mai
afon înotător.
No comments:
Post a Comment