casa bântuită

corpul ei din lemn
scârțâie
de oboseală cronică
la fiecare încheietură -

toți pașii

care i-au călcat
nu doar pragul,
podelele și treptele,
ci acoperișul, ferestrele,
mesele și bibliotecile -
au rămas în ea ca un făt mort
care încă îi zgârie pântecul
de copac măcelărit
în abatorul amintirilor.

voci care nu se mai aud

de secole întregi

o trag în jos

ca replicile unui cutremur
născute astăzi din interiorul ei
iremediabil zguduit

de musafirii nepoftiți

care i-au forțat ușa 

cu câte un cuvânt sau gest

și de iubiții care au fugit 

descreierați de frică

din calea șoaptelor din pereți.