Teroarea (aproape) fără cuvinte

gâfâie
bufnițele în inima mea

de atâta noapte
cu lună nouă
care nu se mai învechește a lumină

au făcut întindere
la înțelepciune

și uită-le: învinse



de tremur.




de lacrimi acrite
din care a rămas doar conturul de umed




de buhuhu și de nuul
care iese prin buze
îmbrăcat în frac de bada






și de picioarele care nu pot nici acum să fugă
și de ochii lipiți care nici acum nu cred în deceul lor firesc


și de brațele care mai degrabă s-ar lăsa cuprinse
decât să lupte cu himera pierderii.






monștrii înving de fiecare dată
chiar dacă se țin la o eră glaciară distanță
de iubirea mea ca un vulcan
insomniac.





până și vulcanul din mine
este îngrozit de oceanul
în care se varsă



căci oceanul îl va stinge
de fiecare dată.






și tremur
în lumânări
și tu nu îmi vezi/crezi/agreezi/visezi/tratezi
nici încălzirea globală din gîtlej.