Sunday, April 8, 2018

când îi deschizi uşa doamnei pe tocuri roşii


când îi deschizi uşa doamnei pe tocuri roşii,
devii nimic mai mult
decât un fluviu leneş, în a cărui suprafaţă se reflectă
obrajii săi de trandafir minus parfum
împărţit la cerşetorii care n-au aflat că merită mai mult.

o primeşti
nu doar în casă, ci în măduva oaselor.
îi primeşti loviturile de briză peste porii deschişi.
te îneci în marea de ochi pe care ea îi îngroapă
ca pe nişte seminţe de moarte, la tine sub piele.

nu îţi dai seama dacă, prin vreun gest necugetat, tu
ai invitat-o.
dacă râvneai la un strop de atenţie
şi te-ai mulţumit cu a fi privită de sus -
un fel de iubire invers
care îţi întoarce pielea pe dos, îţi despleteşte stomacul
şi îţi ţese peste sine broderii cu civilizaţii în contact cu natura
după ce au aflat că sunt primitive ...

odată ce i-ai deschis uşa doamnei pe tocuri roşii,
se va simţi ca acasă în suspinele tale
de om singur în mulţime.
dacă o serveşti cu cafeaua amară a autoironiei
şi dulceaţa compromisului din dragoste nemaigândită,
dumneaei va reveni. musafir obişnuit
în cotloanele sufletului tău prea explorat
şi prea puţin îmbrăţişat.

No comments:

Post a Comment