Ruminaţie

Între foşnetul frunzelor arămii

şi-amarul nopţilor când mă gândesc că ai putea veni

să mă salvezi din nispul mişcător al umbrelor în care m-ai aruncat,

pe frontul emoţiilor, să fii din nou soldat,

eu nu mai ştiu unde sunt cu adevărat.

Îmi amintesc, gândesc, deznod, implor,

visez, creez, blasfemez, înnod

amintiri şi le trimit bărci de hârtie pe fluviul Viitor

dar nu ajung la mal, nu mai ajung niciodată la mal

cât stau şi sper şi te aştept pe tine în larg ...

În largul meu nu sunt, ci muritor,

în largul timpului e înfiorător cu cât talent uit să înot.

Îmi spun singură poveşti despre fenicşi şi cenuşa lor şi ignor cu dor arzător

apa ce-ţi izvorăşte din tăciunii ochilor -

eu nu mai am acasă de foc în oglinda lor.

Şi dacă aş fi? Dacă ai păţi? Dacă m-ai auzi?

Dacă pe veci aş adormi? Dacă tu te-ai trezi?

Întrebări, întrebări ţes ca şi cum nu aş şti,

păianjen blestemat de înţelepciunea din mine

să rămână veşnic neom pentru tine.

Dar sângele sângele sângele sângele

niciodată albastru, niciodată destul nu curge

sângele sângele sângele sângele

singurul dar pe care izvorul din tine

din ugerul mării ce am fost, îl mai poate mulge

şi îmi ţipă răguşeala în gâtlej: cine?

Cine să îmi suporte zborul şi flirtul cu luna

mai bine decât tine?

Îmi amintesc, gândesc, deznod, implor,

visez, creez, blasfemez, înnod

amintiri şi le trimit bărci de hârtie pe fluviul Viitor

dar nu ajung la mal, nu mai ajung niciodată la mal

cât stau şi sper şi te aştept pe tine în larg ...

Că mi-ai fost mamă, tată, dată, sonată,

vişinată, viaţă secată, lozincă strigată,

transparenţă  mată, osândă conştiincios executată,

iubire ratată ...

Şi dacă aş fi? Dacă ai păţi? Dacă m-ai auzi?

Dacă pe veci aş adormi? Dacă tu te-ai trezi?

Întrebări, întrebări ţes ca şi cum nu aş şti,

păianjen blestemat de înţelepciunea din mine

să rămână veşnic neom pentru tine.

Între foşnetul frunzelor arămii

şi-amarul nopţilor când mă gândesc că ai putea veni ...