doamna echinocțiului

când renaște luna și urlă la lupi,

doamna echinocțiului rămâne egală cu ziua.

unește puncte autumnale pe o foaie de suflet

subțire cât întunericul, rezistentă ca lumina

dintr-o picătură de rouă

ce preface tot frigul în viață -

ea găsește acul de soare

într-un car cu frunze arămii.

doamnei echinocțiului îi doresc

destulă seninătate, să își distingă

stelele de nori

și să știe mereu unde se termină noaptea ei

și unde încep mofturile vreunei furtuni

care nu-i aparține

și curcubeul, da, îi doresc

câte un ocean de curcubeu

pentru fiecare picătură de ploaie torențială

prin care a călătorit 

ca să ajungă aici, lângă mine.