speranţa doare

speranţa doare

cum te doare un cal cu coama de spumă când îţi dai seama

că era doar spuma de cal şi de coamă.

că lumina e o minciună pe care ţi-au spus-o ochii tăi de adult

ca să-l omoare (pardon, adoarmă) pe copilul din tine

măcar un pic, în fiecare noapte.

*

Mademoiselle se naşte prinţesă

şi este antrenată să şchioapete.

învaţă cu sârg arta fină de a se târî prin emoţie ca prin mocirlă -

ce să ne mirăm că, mai devreme sau mai târziu,

o încurcă fâşiile de mătase rămase din rochie

să-şi frece unghiile rupte de asfaltul denivelat care este o altă fiinţă.

*

speranţa ustură roşu

ca o cârpă abrazivă din proză prost scrisă

cu iubirea-n inimă şi groaza de moarte-n ochi.

speranţa miroase aşa ... ca oceanul când este însărcinat cu un tsunami.

amar cu pete de tânjire.

ceva ce scufundă lumea pentru că lumea

nu s-a lăsat convinsă a pluti, sărată cu săruturile încrederii pe frunte

şi cu prietenie pe buze.

speranţa ... a devenit un reproş

al unui plod rebel

care se uită cu coada ochiului la mama

când poate jura că ea nu-i atentă

... şi el ştie, undeva la mii de leghe sub nivelul inimii,

că este încă prea tânăr pentru jurăminte amare.