încărcătura

în creion cu lumină tocită
îmi desenează în ureche
tunete pe care nu le-am văzut.

acum văd clar, prin ceața trecutului meu
de ceară albă, cum i-au dezumflat
sufletul ca pe un balon cu aer cald
și cădem cu toții de zeci de ani.
acum știu de ce.

*

toarnă iubire cu găleata.
îmi urlă în stomac ca lupul la lună
când a fost izgonit din haită,
dar între timp a îmbătrânit
într-un ocean înghețat de compasiune
și nu mai ține minte de ce
sau când a rămas atât de singur,
atât de greșit.

*

acum desenele de copil
au încărcătură electrică -
durere pe fond de întuneric.
moarte în miez de viață.
coacem la lumina viitorului
până rămâne doar negrul din bucurie.
o baltă de nu-mă-uita topite în loc de zăpadă,
ce absurd!

dar astăzi eu port
morcovul în mijlocul feței.
lacrimile în rolul principal
din filmul ăsta mut.

*

și oboseala, doamne, oboseala lunii
care nu se îndură să pună punct
pentru că soarele s-a stins
imediat după răsărit.

oboseala, doamne, oboseala
de a fi singurul curcubeu -

îmi alunecă de pe umeri
cele cinci culori,
singurele pe care le-am cunoscut
până acum