înnodată într-o învălmașală de pânze de păianjen -
copaciii întineriți de iarnă mă privesc cu omnisciență.
viscolul îmi ondulează visurile
a cuișoare, a căldură și a renunțare.
cu mintea la pietre și picioarele-n stele,
cine să mai stea cu capul în nori?
cad în genunchi, dar nu mă mai rog
la zei în care nu cred.
cad în genunchi și blestem
marsupiul împovărat de sens
al cuvintelor în care încă mai cred
cu umbra și cu trecutul.
No comments:
Post a Comment