scufundată în urlet de oi cu ochi închişi,
expir lumină deja sufocată.
mă îngroapă clipă de clipă în ură costumată a circ
şi aruncă peste mine lopată după lopată
din otrava care a rămas când li s-a şters strălucirea.
cuvintele îmi devin grele. aici liniştea se plăteşte
cu sufletul sau cu mărunţişul care a mai rămas din el.
*
eu nu sunt luna,
dar rămânând aici,
păpuşă de cârpă
fără mâini şi fără picioare,
fără viaţă şi fără viitor,
încep încet
să îi înţeleg craterele.
No comments:
Post a Comment