rainbowness

vorbim despre ţările calde.

eu sunt o culoare şi tu

eşti o nuanţă diferit, dar

te strecori între liniile conturului meu

ca o coţofană care pretinde

că îi sunt ochii de aur

şi vede în mine viaţă

care n-ar exista fără ea.

tu eşti cuţitul

şi eu untul.

mă văd prizonieră

în forma pe care mi-o dai,

deşi iubeam ploaia

cum se îndrăgosteşte de gâtul meu

până la topire

ca un sărut al curcubeului

înfăşurat în jurul coardelor tale vocale

când mă mângâi cu un cuvânt greu de rostit

şi eu te îmbrăţişez cu o tăcere greu de tăcut.

nu vrem să plecăm.

eu, pentru că am învăţat să mă îndoiesc de aer,

să nu mai cred că m-ar purta mândru

spre un loc mai bun decât braţele tale.

tu, pentru că mi-ai învăţat fiecare piatră

din drumul de ţară care sunt, şi ştii că duc acasă,

şi ştii că fără mine nu ai fi învăţat

să zbori plin. să zbori şchiop.

nu ai fi aflat că ai aripi

dacă nu eram eu să urlu de dorul tău

până când mi s-a rupt inima şi din miezul ei de foc reciclat

au ieşit muguri de aripi ca ale tale.

nu vrem să plecăm.

aici plouă. aici ne punem culorile împreună

într-un cântec pe acoperişul mamă.

aici suntem noi înainte de eu.

dar printre cuvintele umede,

aici eşti tu înainte de noi.

te iubesc şi mă iubeşti

în picături de ploaie

spintecate, din care se naşte

Speranţa,

dar vorbim despre ţările calde.

acolo unde doare să fim noi

pentru că acolo eşti prea tu

şi rămân prea puţine fâşii de curcubeu

în care să mai fiu eu.