simetria tronează
asupra camerei:
la dreapta, trei
crăpături.
la stânga, inima
mea.
astăzi, au
coborât tablourile
plictisite de
culoare
şi de poveşti
atât de diferite
de tot ce s-a întâmplat cu adevărat
pentru ca, pe o
pânză ori hârtie,
ele să capete
viaţă.
e ziuă si nu
aprinde nimeni lumina.
dinspre nord,
numai zvonuri și bârfe despre soare.
patru pereţi goi
ridică o statuie în cinstea albului,
ca o bătrâneţe neaşteptată
în mijlocul jocului de-a călătoria iniţiatică
de mână cu regina
goliciune care a stabilit un regim totalitar
în miezul meu de
ţesut moale şi cenuşă care a fost cândva iubire.
nu se ştie când
sau de ce.
e ca o zăpadă din
hârtie creponată
într-o zi de
arşiţă despre care ştii că ar fi trebuit
să fie doar un
coşmar copiat după kafka, dar
nu te poţi trezi
şi scamele de
hârtie cu minciuni rupte
sunt acolo unde
le-ai lăsat
dar nu mă uit la
ele, nu. la televizor sunt interesanţi azi puricii.
se simt ca la ei
acasă în uterul de alb si de nimic
în care îmi duc
existenţa ca pe o cruce, deşi nu duce
la nicio religie
mare şi doar la prea puţină
culoare pictată în
obraji cu pensula mică.
respir adânc.
îmi amintesc să
citesc literele prezentului
între paginile
boţite ale camerei
din miezul meu de
castană coaptă
şi aruncată înainte sau mult după termen.
acolo îmi priveam
eternitatea in ochi
ca şi cum ar
conta lipsa asta de foc
şi cenuşa şi
iubirea
din care n-au
ieşit destule scântei de poezie
cât să ţină de frig sau de cald.
dar mai devreme
sau mai târziu, trebuie
să îmi îmbrac
pielea gata de năpârlit într-un pattern floral,
să recitesc
minciunile ca pe o rugăciune,
ca şi cum aş avea
miez şi un sâmbure din adevărul iubirii în miez,
pentru că n-am
voie să nu privesc dincolo de alb
dacă vreau să îmi
pot ajuta musafirii să vadă întregul curcubeu
care le răsare
dintre coaste.
dar eu? eu mi-am
îngropat curcubeul
în alb, la şapte
metri sub tălpile tale
şi simt groază la
ideea să îl deshumez,
să văd ce-o mai
fi rămas din el
între ideile
viermi şi parazita uitare.
No comments:
Post a Comment