e roşu
zâmbetul tău la
care aştept
să cresc prea
mare pentru mormânt.
îmi amorţeşte
viitorul sub greutatea trecutului,
dar merg înainte
autodeclarându-mă
daltonistă de dragul inimii tale
galbene
ca o frunză toamna
care nu îşi mai
poate ţine cuvântul de onoare
de astă primăvară
şi uite de asta,
data viitoare când se face verde
şi îmi înfloreşte
cineva în piept,
o să uit
intenţionat cum se iese
din sensul ăsta
giratoriu care eşti tu în sufletul meu
pentru că aici
macar ştiu ce mă aşteaptă.
No comments:
Post a Comment