silabisiri jenante

vocea mea
stâlcindu-ţi limba maternă
şi tăcerea ta
care păstrează ascunsă
cheia accentului corect.

în ziua ta însorită. m-ai văzut
cum îmi purtam întunericul
în pielea goală şi mă cocoşa
greutatea lui cu care tu jonglezi
precum marea cu fazele lunii.

precum marea cu focul,
mi-ai strâns iubirile între dinţi
până n-a mai rămas din ele decât
un vierme de mătase
deşirat din propriu-i suflet.

vocea mea
încercând să modeleze din buze
conturul unei inimi
şi tăcerea ta
de om care a luat în secret
cursuri de anatomie.

în mireasma ta de trandafiri îndrăgostiţi
mi-ai conţinut şocul termic
în timp ce sughiţam propoziţii
lipsite de acordul dintre subiect şi predicat,
o melodie care-şi înşeală ritmul fredonându-l
şi prieteni falşi la tot pasul
când încerc să traduc golul meu din piept
în limba ta sonoră,. în timp ce tu taci.

îmi priveşti neîndemânarea
cu ochi de istoric.
îmi prinzi braţele maidaneze
de prin fundăturile cerului
între ramurile tale de stejar bătrân
cu rădăcina puternic înfiptă
în pământ.

tu mă ierţi fără să îmi pară rău.
eu nu te iert fără să îţi ceri scuze.
tu mă vezi cum îmi plâng lacrimile
din obraji şi mi se preling în globii oculari
şi aproape ştii de ce.
eu te cunosc unde te doare mai tare
dar nu ştiu de ce.

totul pentru că mi-am aruncat vocea
în poalele tale, ca un prunc de lumină
plămădit din fire de umbră
şi tu nu mi-ai răspuns ca să aud în fiinţa ta
ce silabe trebuie accentuate
şi pe care merita să le donez
pentru acţiunea caritabilă de a salva colţul nostru
de univers.

nu era mai bine
când tăceam şi eu în cor
cu tine?