carenţă

miroase a cafea
inima mea,

petală de oboseală
ştearsă cu radiera
de pe desenul unui copil
intenţionat senil.

un înger
cu aripile decupate.

un soldat
cu armele predate.

un strigăt de linişte
mi-a luat foc în gât
şi-acum se zbate
între gratiile
tatuate

pe gâtul
libertăţii

din care iese
preaiubitul
cântec de lebădă

căci i-a expirat viaţa
şi-are gust de scuipat,
dar încă nu i s-a dat
dezlegare la moarte

în postul ăsta în care
nu se consumă
carne de iubire,
nici lapte de mamă

şi nici măcar ouă n-am voie
să clocesc, să iasă puii de vis ...