invazia

o durere surdă
şi-a făcut vizuină
în moalele stomacului

şi un stol de ceţuri
şi-a făcut cuib
în globul de cristal.

poporul lovit de năpastă
primeşte furtuna
în adâncul sufletului,
cu buzele deschise,

dar nimeni dintre localnici
nu ştie
cum să folosească
armata asta de picături
îngheţate.

peste un milion de ani,
doar vreun arheolog
va mai afla,
din urme de tălpi bătătorite,
că aici au galopat peste noi
coşmaruri din care nu ne puteam trezi
şi haine de om mare care nu vroiam
să ni se potrivească

şi cetăţenii drepţi ai viitorului
nu vor înţelege nici în ruptul inimii
de ce dumnezeu între hieroglifele noastre
am rămas atât de analfabeţi,
experţi cu mâini legate la spate
şi ochi închişi de lacrimi uscate,
când scria clar în scheletele noastre
ce e alb şi ce e negru.