lumânarea care se stinge

lumânarea care se stinge
se învoieşte etern de la serviciul
pur şi simplu
de a-şi lăsa lumina să contureze
moliile moarte la picioarele sale.

întunericul
parcă-i mai întuneric, te îneacă
împiedicată-ntr-un pârâu de buimăcie -
tocmai
îţi lăsaseşi ochii să zburde nesupravegheaţi
şi (aşa-ţi trebuie!) s-au îndrăgostit de flacără

chiar în clipa când
învăţa
arta kitsch de a îşi dărâma fiinţa -
ca piesele de domino, văzul tău
preia căzătura contagioasă, dar asta
nu se vede.

urmăreşti lumina asta mică ce te-a ghiftuit de atâtea ori -
deja pâlpâie - făcându-şi vânt cu un evantai din ceară topită -
te holbezi la ea ca şi cum
te-ai crede vânt
în împărăţia cerurilor, o minune
atât de grea pe umerii naturii, încât

tu eşti responsabilă pentru
lumânarea care se stinge
în sufletul vecinului de peste drum.