uman.

o vulpe şi-a săpat vizuină în lacrimile mele

dar uneori, când plouă torenţial, câte un copil orfan
care nu crede că are nimic de pierdut
o trage de coadă, afară
din ochii mei, pe obrazul subţire a gheţii

şi o mângâie
chiar şi fără mâini, de parcă cerul nu s-ar crăpa în patru deasupra lor.
de parcă bucăţile de alb rupt care îi copleşesc
ar fi viitoare flori de cireş, nu întrupări ale Recelui cel mai rece.

mirarea vânătorilor: o vulpe şi-a făcut acasă
din vocea blândă a unui copil
care habar n-a avut despre dinţii ei ascuţiţi
sau despre cât de mult avea el de pierdut.