fuziune

tot ce însemni tu
mă conturează pe mine
iar fiecare moleculă din mine
conţine cel puţin un atom
din povestea ta de viaţă.

suntem două baloane de săpun
născute împreună.

suflete siameze.

al meu şi al tău
se confundă
într-un vis
în care ne spunem de trei ori, ca o rugăciune,
că de fapt suntem învăluiţi de somn. că tot ce trăim acum
nu-i nimic mai mult decât o simulare a existenţei.
o copie nereuşită a cine eşti tu şi a cine voi deveni eu.

repetăm întruna cuvintele astea,
de ne rămân nod în gât
ca un refren în gândul unui afon

dar nu ne trezim.

nu se ţipă în visul ăsta
pentru că, nu-i aşa? este cel mai frumos vis
pe care l-aş fi putut visa eu despre tine
şi cea mai împlinită fantezie pe care tu ai fi putut-o imagina
despre cum m-ai creşte tu pe mine.

of, vechea idilă
dintre mâinile brutarului şi aluatul proaspăt!

şi visul ăsta, visul ăsta
în care suntem mai fericiţi
dacă dormin în continuare
şi ne facem că trăim împreună
pân’ la adânci bătrâneţi,
visul ăsta atât de feeric
încât nu ne mai trebuie
fructele necoapte ale arborelui de adevăr

devine coşmar numai când, uneori,
observăm cu stupoare
timp de o miime de secundă
că nu putem fugi.

în orice caz, nu putem fugi
în direcţii opuse
că doar tot ce însemni tu
mă conturează pe mine
iar fiecare moleculă din mine
conţine cel puţin un atom
din povestea ta de viaţă.

ni s-au lipit tălpile
unuia de celalalt,
de suflete siameze ce suntem.
de întreg ce formăm noi împreună:
un eu mai complet decât mine
şi un tu mai perfect decât tine.

ce-i drept, am putea ţipa în coşmarul ăsta.
am putea ţipa ca un nebun
când moare pe tabla de şah,
dar aşa nu reuşim decât să ne asurzim pe noi înşine.

încercăm mai bine să ne facem linişte.
împreună. împreună dincolo de timp.
ne facem că nu observăm
cum ne frângem
chiar şi sub greutatea zgomotului alb
dintre noi.

ne dăm reciproc şah mat
şi nu mai câştigă nimeni -

aşa nu riscăm să pierdem nimic.