la malul marii

ma plimb cu picioarele goale
prin nisipul amintirilor.

din cand in cand, mi se prinde
cate o granula de vis
sub unghie

sau ma intep in pietrele
prea incinse de alegeri gresite
si soare ars in cuptor
de prea mult timp, de prea multe iubiri
pastelate,

sterse de valurile marii.

mi se pierd genunchii
in spuma valurilor
ca sampania abia deschisa, doar-doar
imi voi putea ineca trecutul
in vocea ta calda
care curge printre stancile si insulele pe care inca nu le-am cucerit
in golful sufletului meu.

pescarusii imi tipa la ureche;
nu mai sunt copil
si am invatat alfabetul braille al vietii.
citesc destinul in frunze de cuvant
si fire de par.

uite-asa, ajung acasa,
in locul asta primitor unde nu am crescut
si tu imi urezi bun-venit de fiecare data
din coltul tocit al unui caiet
de poezie si nimic mai mult.

iar marea in care urma sa ma inec?
ramane ascunsa in umbra cerului, ascunsa ca mine
in inima ta fara ferestre si fara lacat.

nu e locul meu acolo, unde orizontul se preface in realitate si copiii stiu sa numere pana la infinit.