ard cuvinte
in padurea de foioase
a amintirilor
mele despre tine.
pe masura ce silabele se innegresc
si accentul devine crocant,
eu te iubesc ca nebuna
asa, imoral si pe furis,
ca o hoata de zambete.
tu te faci ca nu ma recunosti
asa, ca sa-mi mai dai o sansa
si-nca una si-nca o suta
iar eu tot nu si nu, refuz
sa ma injosesc intr-atat
incat sa ma recunosc
pe mine
oglindita in tine
ca intr-un lac care nu a fost niciodata cer instelat.
eu te strig in stropi de cerneala
asa, soptit si pastel,
ca nu cumva sa ma auzi
in timp ce totusi poate, poate
ma vei prinde
ca pe un copil la borcanul cu dulceata.
eu strig la tine
o liniste mai mult decat sinonima
cu numele tau in inima mea
si miros a tine cuvintele arse.
Like :)
ReplyDelete