cand steaua care mi-a cazut in ochi
musteste de sange
si orele se tarasc pe podeaua unui vis
ca melcii,
cand uit drumul spre casa
si am nevoie de un miracol
ca numele tau sa-mi mai incapa
printre dintii inghetati
de iarna trecuta,
cand alerg ca un om beat
pe teren minat
in caz ca doar-doar o sa am
ocazia sa-ti tip la ureche
cat de bun martir am fost eu
intru religia cuvintelor tale
care, iata, mi-a ruginit in inima -
invat impreuna cu tine
sa risc din nou, sa-mi
soptesc surdei de mine
ca nu joci la cacealma
si incet-incet, recastig
curajul
sa mizez pe ultimul zambet
care va ramane intre noi
la finalul fiecarui act.
No comments:
Post a Comment