potențial

trăiesc într-o picătură de ploaie.

îmi cânt căderea, reîncarnările și recăderile
pe acoperișul câte unui om
mai romantic, mai nevrotic.
eu vin la balul norilor
cu aceeași cadență și aceiași pași
necoreografiați.
îmi explodează în carne dansul melancoliei
și în prelingerea mea pe geam
nu se vede cât mă bucur
de sămânța transparentă care sunt.
din mine se naște muzica și pădurea
și iubirea și tremurul mării.
în mine se adăpostește frigul
și se transformă, neauzit, în căldură.

pe obrajii îmbujorați ai caselor,
știu exact cine sunt
și de ce merită durerea
să stăm împreună când nu ne putem privi în ochi
eu, tu și oglinda.

dar dacă s-ar sparge picătura de ploaie
și ar înflori grădina,
ce-ar mai rămâne din mine?