Gri

metalul care și-a pierdut strălucirea
se topește pe cer.
apun la prânz norii
ca niște pui de fiară care au renunțat.
soarele își cântărește fiecare cuvânt
ca o țigară stinsă între dinții mei.
cineva cu fața acoperită vine
cu pas lent și șterge cu cârpa
lacrimile de pe plumbul pictat
fără chef.
să fie poezie! mi-am încercat norocul
dar unele metafore sunt mlaștini.
unele luni, bucăți rupte din tine
și drumul lor devine ca prin blestem
orbită în jurul miezului tău.