cu părul puțin umed
de la umeri în jos
o privesc din nou
și din nou
prin substanța translucidă, amintirea,
dezmințirea și minciunile
că aș fi putut face vreun gest
magic, care să schimbe cursul
râului ăstuia sărat
în undele căruia se vede clar
și se simte mirosul fiecărui fir de iarbă.
noaptea îmi zâmbește
ca unei vechi prietene.
incisivii ei de întuneric
sunt imaculați:
îmi văd în ei ochii,
înotătorii de performanță înecați
și toți pistruii din suflet.
cum să dormi când te orbește claritatea?
când înțelegi că suntem nimic sclipitor
în devenire?
No comments:
Post a Comment