Regina

 

eram împreună

în pântecul de umbră al unui copac.

soarele de vară ne transpira în faţă.

parcului construit meticulos din alei

în jurul unui lac domesticit

îi rămăsese destulă iarbă rebelă,

destui copaci încolăciţi fiecare în felul lui

încât să dea iluzia de sălbăticie.

 

mi-ai povestit unde ai fost tu

şi noaptea ieşeau animalele junglei

la o aruncătură de băţ.

mi-ai povestit că întunericul

din acea lume se numea beznă

şi n-aveai voie să rătăceşti prin el

ca pe un drum scurt de praf

dintr-un parc prea mare.

 

în corpul tău încă băteau tobele.

tu, lângă mine. eu, strânsă în mine

ca emoţia într-un cocon de idee.

ai dat fiinţă prin vocea ta

Reginei

necunoscute până cu o lună înainte

care părea că se naşte din tine atunci

fără permisiune, mândră,

cu umeri drepţi de tsunami,

înaltă cât flăcările din tine.

vai, cum s-a mişcat prin corpul tău

ca o extraterestră care se hrăneşte

numai cu lumină şi demnitate!

 

carne din carnea ta, la lumina lunii

strălucea ca soarele. în ochii tăi

strămoşi străini care înainte duruseră

şopteau descântece de vindecare.

nu îţi cunoscuseşi până atunci puterea

şi roialitatea din tine, mi-ai spus,

dar ai lăsat-o să danseze prin tine

mişcări pe care corpul tău nu le putea

înainte.

 

ca atunci când trecem printr-o traumă,

la fel şi printr-un miracol:

istoria noastră se împarte

între înainte şi după.

 

mi-a venit să fug din calea cuvintelor.

cum să te mişte o fiinţă nouă dinăuntru

fără să ştii cum a ajuns în tine?

îmi ploua cu fiori între sinapse

şi mai departe, pe spinare, mă micşoram

cât un purice într-o inimă rănită

 

şi am ales să îţi onorez botezul în muzică de foc

cu tăcerea mea şi cu ochii în care se reflecta

mândria ta, ca o mătase proaspătă

invitându-ţi pielea să îi descopere textura.

 

Fie ca aceste amintiri să rămână o binecuvântare. - David Kessler