angajament

ne întoarcem la tradiţii:

în cuptor

ard

de la ochi

prin ţesătura fină din muşchii feţei

spre inimă şi plămâni deja tresar,

roşu ca soarele din cutie.

prizonieri în condiţia umană

avem piept cald în care încap

peisaje ce te îngenunchează

şi braţe ce te subliniază

cu o folie de eternitate

subţire cât să treacă pe sub uşa

a douăzeci de secunde.

zburaţi în stoluri, o armată de icari

şi eu un grăunte de nisip

pe o fracţiune dintr-un punct

şi durerile mele

ca nişte criminali în serie înăuntru,

quarcuri de praf cosmic

pe grăuntele de nisip

şi totuşi în mine urlă lupii.

cum au urlat în voi.

să ducem focul mai departe.

să simţim cu buzele şi cu viscerele

şi cu aerul dansându-ne în nări

că după vremea lui cuptor

şi dincolo de nori

există în continuare lumină prin noi.