cocoaşa mea este o valiză
de un roşu cândva sângeriu, acum şters,
ruptă pe la capete şi plină
până la refuz, cu fermoarele din plastic
ca nişte rânjete care te provoacă
să încerci să le mişti măcar cu un milimetru.
cocoaşa mea se măreşte în fiecare zi.
pe umerii mei tociţi
ca o scrisoare importantă mâzgălită-n creion
nu mai au loc braţele tale,
să îmi atingi ca altă dată inima prin spinare
şi să-mi spui că, deşi ochiul neexperimentat nu vede,
acolo dansează esenţa mea.
astăzi ringul de dans este mai gol decât ieri.
mişcările, încetinite sub cochilia de melc
care este această cocoaşă perfectă,
doar relurări a ce a fost deja
într-un decor cum nu mi-a mai fost niciodată,
sunt erezie din ce în ce mai pură.
calc pe umerii diavolului
ca în noroi alunecos
cu tălpile mele de lumină
căreia parcă abia astăzi îi sunt martoră
cum se aprinde
când totul în jurul meu se înserează ...
No comments:
Post a Comment