scenarii

din povești se clădește omul

salcie plângătoare

care-și șterge lacrimile pe suprafața lacului

și știe să negocieze cu vântul

gemând a furtună

sau brad ca o praștie întinsă spre stele

verde când ai zice că nimic nu mai este

altceva decât zăpadă

și care dizolvă primăvara în parfumul propriilor

muguri

sau lemn de foc pentru care secolele de poezie n-au fost

decât așteptare și pentru care totul a fost fără sens

până a avut ocazia să îngenuncheze în fața

toporului și flăcărilor

să-i încălzească pentru o noapte pe cei cu pielea subțire

el, cu inele cât zeci de ei.

cu povești se și dărâmă omul

din rădăcini

și uneori își prinde toate visele de un puf de păpădie

poreclindu-și tragedia zbor

și alteori se scurge, cuvânt cu cuvânt,

înapoi în pământul infertil în care ar fi vrut

să crească.