apocalipsă personală, în slow motion cu acorduri de vioară

se prăbușesc stâlpii

și eu, acoperiș al trecutului meu,

țip după ajutorul lunii

și dintre buzele mele amorțite

nu iese niciun sunet.

...

știu deja din experiență:

te obișnuiești să fii șarpe

de beton abia turnat,

să te târăști scund și de nimic

pe spinarea unui pământ care te vrea

și pe tine

în gâtlejul lui.

dar ce mă fac când

chiar ultimii stâlpi ai pământului se prăbușesc

și magma îmi strigă numele

pe care nimeni altcineva nu îl mai știe?






Credit poză: wallpaper tag