inspiraţie

parcă te naşti direct din durere,

nu din femeia pe care o doare.

cu dinţii tăi de lapte

şi cuvintele tale stâlcite

tu tai mai adânc decât cuţitul.

intri în mine mai adânc decât fundul oceanului.

mă botezi cu sânge din sângele tău

până mă dizolv în tine

şi când îmi dau seama că am uitat cine sunt - iată poezia!

când nu urli.

când colorezi luna cu carioca albastră

şi îmi zâmbeşti cu subînţeles.

când îmi primeşti furia-sugar făcând nani

şi o priveşti ca pe un cadou.

când îţi erupe răbdarea pe faţă

în riduri pe care nu le-ai ascunde

nici dacă s-ar sfârşi lumea.

tu mă umfli ca pe un balon de iubire.

îmi desfaci nodurile

şi eu mă metamorfozez într-o cameră largă şi moale

înăuntrul meu. acolo,

dacă nu stau atentă, cu mărunţişul

murdar de vorbe de duh pregătit în mână -

iată arta tăcerii!

inspiraţie, eşti

ceea ce nu se vede. dedesubtul cărnii.

dincolo de ochiul care plânge

ori de inelele de sub el, suveniruri din zâmbet.

tu mişti în mine.

palmele care aplaudă nu te cunosc.

coardele vocale străine, care te neagă,

nici nu te bănuiesc.