în fiecare carpe diem
te pierd pe tine cel din mine
puțin câte puțin
cum își pierde un steag teritoriul
în favoarea păcii
degradându-se la lumina timpului
până se ridică într-o zi
complet alb.
în fiecare aventură amoroasă cu sine
ecoul tău în vocea mea rostește
mai puține silabe.
mă înclin pe celălalt mal al tristeții
- cât larg am parcurs, câtă durere
am adăpostit în corpul meu ca într-o mănăstire!
câtă iubire ciobită am primit
din brațele tale încordate, când nu știai
ce se face cu ea! acum
ești un val în oceanul
din mine. prefac totul în nisip. mă tem
de următorul cutremur, deși nu mai înțeleg
scrierile sacre ale civilizației dispărute
sub picioarele noastre călcând zări opuse.
ești un diamant din care au rămas în inima mea
fire de nisip cât eternitatea de fine.
și uneori vreau să nu te mai văd niciodată.
No comments:
Post a Comment