când te recunoști
într-o baltă de nonsens pe trotuarul prost asfaltat al
realității
ți se topesc tentaculele.
curg până se întăresc luând formă
de acțiune.
apoi, din nou, te uiți pe jumătate buimac
în buzunarul secret, să vezi dacă îți permiți curajul
de a te apleca din nou sub semnul întrebării
ca în fața unei oglinzi care nu respectă legile
fizicii,
să afli cine ai devenit și pe ce cărări vrei acum
să te mai plimbi la braț de cerneală cu propria poveste.
doi bani. ultimii. nu-i dai
ca să mai crești un milimetru.
aștepți în gară trenul timpului
să călătorești clandestin prin uitare
până când vei fi construit
- doar din culoarea ochilor și din mirarea umerilor -
o ancoră mai solidă.
No comments:
Post a Comment