tînjre

să îmi scrii din adâncul timpului
în cerneală de mângâieri modelate
în formă de puține cuvinte

că mă auzi.
că auzi țipătul liniștii din vârful degetelor mele
cât lunile astea elastic de albastre

mereu noi, din care aproape am înțeles
numai norii și două litere din tăcerea ta
(un fel de nu, din care am ghicit că
nu încap în timpul tău
nici cât o bulă de ulei de măsline într-un pahar de apă
pe jumătate gol și pe jumătate încă-visând
la tine ca la un felinar a cărui lumină am citit-o
dar care nu m-a învăluit niciodată.)

fetusul de ziuă din pântecul poeziei din mine
tînjește
să îmi scrii din adâncul timpului
în cerneală de mângâieri modelate
în formă de puține cuvinte
că tu crezi
că este important
că este posibil
să resuscitez
lumina liber-plutitoare din mine
în camera de gardă pe care mi-o imaginez în ochii tăi.