înlocuiri și confuzii (cu intenții bune)

port un monstru în pântec.

fetus de furie

pe care am încercat să îl avortez

dar deja îi crescuse tăișul de spadă

și, în loc să îmi extirp ura

din măduva oaselor trădate

sau măcar din stomacul spart

în care spărgătorii au convertit toți fluturii la nihilism,

mi-am străpuns miezul.

am răsucit în rană

viitorul pe care mi l-ai rescris tu fără să ceri voie

să îmi mânjești măruntaiele

cu vocea ta ca o mătase

scumpă

cât distrugerea coconului care îmi conținea

linia melodică a libertății -

nu eram pregătită să zbor

din îmbrățișările tale

pătate de sânge, de liniște

și de încredere imperfectă

irosită ca o păpușă de vată în mâna unui copil răsfățat

pentru care orice mai puțin decât totul înseamnă nimic.

*

asta ai vrut

pentru rana mea care nu se vindecă

decât cu descântece în care te-ai hotărât

brusc

să nu mai crezi?

nu îmi găsesc puiul nenăscut de Furtună

între arterele și venele înnodate

cu Focul întors asupra mea însămi

ca tu să îmi rămâi acasă precum cochilia

unui melc demult mort, dintr-o specie demult dispărută.

*

prefer să naști tu Furtuna

de furii și muze

și răzgândiri ca tunete din senin.

mă gudur ca o pisică la picioarele păroase ale credinței oarbe

în seninul din tine

și în electricitatea sălbatică a propriului meu suflet.

*

... dar, din când în când,

doar cât timp închide ochii universul între două big banguri,

mi-e dor de brațele puternice ale femeii

care înfigea unghii de viață în carnea înflăcărată a unui pumn

și zbiera la nedreptate, să audă dumnezeu

că nu există divinitate decât când accepți însuși diavolul

din omul bun la suflet pe care îl iubești cel mai mult.