impresie

se întoarce

parcă de niciunde.

ceaţa face paşi

spre mine cea care înţelege

de ce vine de niciunde

şi de ce nu se întoarce

- pentru că niciodată nu a plecat.

întind braţele spre ea

dar ajung numai cu o frunză arămie

care mi-a căzut din inimă

când aproape mi-am amintit.

ea nu are istorie. are furnicături

în muşchi, de la jocul de-a statuia,

şi empatie fără să îi privească în ochi

pe cei pentru care tremură.

ea nu are istorie. are o degerătură de frică

pe piele - şi se felicită pentru alegerea

de a nu atinge pe nimeni

decât, uneori, cu o pană de vis.