ipohondria primăverii

primăvara tuşeşte frunze. copaci înfrunziţi parţial
la început de martie. iarbă amestecată cu zăpadă
ca nişte piese de puzzle prost potrivite.
are coşuri de lumină rece pe piele,
muşte şi fluturi să-i poţi număra pe degetele
de la o mână ...

şi primăvara cu ghioceii săi subţiri ca un gând
se crede toamnă
şi îşi plănuieşte iarna ca pe o melodramă.
ameninţă că se face artificii de crăciun
pentru că i-a fulgerat inima
un ultim fulg se zăpadă ...

îşi ascunde pudică merii înfloriţi.
iritaţia de viaţă din oase
îi inflamează acum gâtlejul
şi-i ies pe gură păsări cântătoare ...

fiori de schimbare
cuprind pădurea
bolnavă de mişcare;
îi înverzeşte vocea
şi suspină după pruncul de frig
care a fost şi (crede că) nu va mai fi.