când inima îşi face plinul cu linişte

o cameră albă se întinde ca untul
pe pâinea corpului tău.
în mijlocul vidului, nu rămâne
nici un milimetru pentru întuneric
sau pentru zgomotul iubirilor
făcute bucăţele şi vândute drept puzzle
pentru copii care nu înţeleg imaginea finală.

când inima îşi face plinul cu linişte,
pompează culori din caleidoscop, le amestecă
până se aude cum se sparge încet durerea
de pereţii venelor epuizate.

când inima îşi face plinul cu linişte,
i se lărgeşte câmpul vizual şi
zăreşte
un mic ciob din Liniştea ce i-a fost promisă
de când timpul, de când viaţa şi de când Chinul -

pentru că, atunci când îşi face plinul cu linişte,
inima se şterge pe sine câte puţin,
ca omul desenat din beţe la doi ani
de care copilul era mândru
şi adultul se ruşinează.

gustă aroma de ofilire a umbrei din tine
şi puiul de întuneric din pântecul tău
va tăcea pentru încă o zi.