GROAZA

monstru sidefiu din lumină
cu două capete şi un sfert de
ceasornic în loc de inimă. bate
vântul ca turbat la fereastra
ochilor săi. bate şi îi deschid,
c-aşa se cuvine; deschid larg
gura şi-mi ies pe ea cuvinte
ca sărutul cerului de către aburul
trenului pe care îl pierd azi
şi în fiecare zi de acum încolo.

Groaza îşi botează urmaşii
în sânge care nu curge,
în gheţari cât un ocean întreg
care se topesc şi cad pe păr
vertical, în sus, ca un miracol
întors pe dos şi cu mânecile-nnodate.

urcăm împreună pe un munte cu sens unic
spre un fel de paradis care în limba noastră înseamnă iad
co-creat din vârfuri rupte de creioane colorate,
plastilină, primul râset al unui copil născut aproape mort
şi puţin din catifeaua ruptă care a fost cândva
vocea ta pronunţându-mi numele
lângă o promisiune sfântă, ca laptele lângă o ceaşcă de cafea.

şi luna călăuză? ca o omidă,
şi-a dat arama de fluture pe faţă
şi mi-a zburat din stomac
şi-a lăsat fereastra deschisă
şi-a intrat în locul său tot
Întunericul.