linişte împrumutată

hoţul de buzunare modern
îmi furişează-n buzunarul de la piept
liniştea lui slinoasă, tăcerea lui
dintre urlete de bufniţă
care-mi face greaţă de viaţă.
îmi îndeasă în dreptul inimii
piatra de moară a neantului său-
mă conduce într-o moarte, alta decât a mea.
o picătură de amintire a uitării
la care sunt alergică dinainte de a fi fost
concepută
dintr-o sămânţă de vis
şi-un sâmbure de fructul pasiunii.

şi preţul? hoţul de buzunare modern
îmi fură cu îndemânare aerul din piept,
îmi lasă inima uscată de tot ce nu cred
că sunt capabilă să trăiesc.
el molipseşte cerul genunchilor mei de vertij
şi, bolnavă de liniştea lui uzată,
mă întind lungă cât un leşin pe asfalt
şi mă numesc covor persan.
m-am greşit intenţionat ca să nu ies
accidental mai puţin decât am visat
când încă deliram prin parc sub rânjetul
soarelui cât o clementină,
când încă nu îmi cunoşteam nici măcar
propria linişte coaptă.

dar tăcerea asta ca de mormânt
este doar o copie xerox
după adn-ul lui inimitabil.

tăcerea asta ca de mormânt
nu îmi aparţine
şi vertijul ăsta împrumutat cu forţa
genunchilor mei
nu este nicidecum incurabil.