peretele din oglindă

te întâlneşti cu oglinda
fără contact vizual -
numai un perete prost văruit
te întreabă prin liniştea sa
cu gust de lună nouă
cine eşti
şi dacă ai vreun fir de istorie
scris în sânge
şi dacă mai ştii cum arăţi,
cum sună vocea ta
sau ce miros au visele tale
cu o clipă înainte de a răsări soarele.

dar tu nu auzi
semnul de întrebare
caligrafiat la finalul
rugăciunii în care stă
îngenuncheată liniştea;
tu doar priveşti peretele
şi uşa din stânga-spate
şi oglinda care se lipseşte
de reflexia-ţi cameleonică
fără voie, fără ştire, fără
tine.