mӑ ȋnchid ȋn mine și arunc lacӑtul
ȋntr-o
baltӑ ȋn care prea mulți nori ȋși dau coate
parcӑ ieri eram douӑ fire de iarbӑ
acum un stejar centenar ne face umbrӑ
usucӑ ceva din mine
usucӑ seva din noi
ne bea zeama din fructe cu paiul
mi se uitӑ direct ȋn soare și nu orbește
mi se bagӑ ȋntre coaste ca o babӑ nesimțitӑ
și bate afurisita, bate mai tare și mai ritmic și mult mai tare ca inima mea.
nu comentez
nu strӑlucesc
umbra ȋmi devinӑ palidӑ
mӑ strecor printre stelele din ce ȋn ce mai rare
ale constelației care este viața mea
sӑ
nu
mӑ
audӑ
cum
te
No comments:
Post a Comment