Sunday, November 30, 2014

cap sau pajură


mi-e da şi mi-e nu.
mi-s prea eu dar mi-eşti prea tu.

iarna joacă alba-neagra cu iarba.
omul de zăpadă care sunt eu
se răzbună pe
parcul plin de tufe cu trandafiri
care eşti tu.

lumina ta, ochii mei de pisic în vârstă
de-o oră şi-un oftat,
bucuria mea ca strânsoarea în braţele
unei menghine
şi zâmbetul tău drag, ca al unui traficant
de heroină
când îmi injectez doza
ca şi cum venele noastre s-ar confunda.

şi culmea e ...
nu ştiu cine eşti.
nu ştiu cine eşti.
nu ştiu cine mai eşti.

am ieşit din casă pentru a admira luna
şi m-am trezit cu o lovitură de mângâieri solare
în loc.

mă cheamă tăcerea şi nu e nimeni acasă.
doar un clovn care îmi aminteşte
ba de tine, ba de mine, ba de
cine am fi putut fi noi, suflete gemene înainte
să ne naştem
în lumea asta de magie şi moarte şi
moş-crăciuni care nu sunt ceea ce par.

clovnul nu respiră, doar mă inspiră
cu idei despre cum să te iubesc
în trei paşi simpli:
o şovăire,
un cadou
şi o îmbrăţişare din care
nu ne mai desprindem la fel de vii
cum eram înainte;

şi te iubesc mai mult ca pe mine
când îmi pun antifoane să nu mai aud zgomotul
a cine sunt eu
şi uit intenţionat cine eşti tu
pentru că mi-e nu şi mi-e da
când tu mi-eşti candelă în prezenţa mea.


No comments:

Post a Comment