schelet defect

greutatea morții pe umerii sӑi
s-a așezat comod azi pe la prȃnz
și a amenințat
cӑ nu mai pleacӑ

precum zӑpada
fulgi-fulgi de sӑpun pe pielea asfaltului -
se topește, intrӑ-n moleculele de epidermӑ
și strada nu va mai fi niciodatӑ aceeași.

ȋi intrӑ dinții soarelui ȋn oase
și lasӑ urme incurabile de timp
alb, de timp uscat, de timp care
te-a pӑrӑsit ca un fӑt-frumos rӑzgȃndit
ȋn mijlocul basmului.

nu s-a nӑscut ca sӑ fie cal de povarӑ.
s-a nӑscut ca sӑ moarӑ ȋnainte de a se ȋnsera,
ȋnainte de a se supӑra orizontul
cӑ n-a fost nenea Oase Strȃmbe demn sӑ ȋl ia ȋn brațe
altfel decȃt ȋntre tentaculele unei poezii.
nu s-a nӑscut ca sӑ creascӑ. s-a nӑscut ca sӑ moarӑ
simțindu-se prea mare pentru geniul unui haiku.

iatӑ-l pe domnul schelet defect,
modelat dintr-o unghie de pӑmȃnt
și-o tonӑ de gȃnd -
doare, pentru cӑ altfel seninӑtatea
n-ar mai ȋnsemna nimic.

doare ca sӑ știe cӑ, deși s-a nӑscut ca sӑ moarӑ
cu liniște ușoarӑ ȋn suflet și-n mӑduva oaselor,
ȋncӑ nu, ȋncӑ nu i-a venit iarna, nu-i nici mӑcar toamnӑ,
n-are dreptul sӑ culeagӑ roadele muncii sale
și n-are datoria sӑ ȋși ia adio.