suflet nerӑtӑcit

iatӑ, acel moment cȃnd aproapeștii unde te afli.

o constelație și un sfert la est de saturn.
gӑsești un ciob de inimӑ
dar nu știi sigur a cui.

nu ești chiar rӑtӑcit
pentru cӑ ȋți poți desluși clar
reflecția ȋnlӑcrimatӑ ȋn ciob.

nu ești nici pe drumul cel bun
pentru cӑ nu ai avut busolӑ niciodatӑ,
nici voie sӑ cunoști punctele cardinale -
iar copacii mȃndri se prefac cӑ au mușchi
pe toate fețele și pe cȃteva umbre.

tu?
tu sӑ ai ȋncredere
cӑ ӑsta e drumul tӑu
și nu drumul musafirului care ți-a fost cel mai drag,
fidel deși nu pȃnӑ la ultima picӑturӑ
care face paharul sӑ ajungӑ pe jumӑtate gol.

tu sӑ iubești
atunci cȃnd ți se spune cӑ niciun cuvȃnt care exprimӑ ceva real
nu ȋncepe cu "i",
tu sӑ ai rӑbdare
cȃnd se ȋngusteazӑ timpul pe fața celorlalți,
tu sӑ porți halou ȋn loc de cӑciulӑ iarna
și pantofi rupți și sӑ vorbești la pertu vȃntului și sӑ ȋndrӑznești
sӑ te uiți dormind pe o bancӑ ȋn parcul istoriei tale celei mai negre.
tu sӑ, tu sӑ, tu sӑ

fii tot ce nu ți-a fost dat.

iatӑ-te pe tine ȋn acest moment cȃnd aproapeștii unde te afli,
tu, suflet nerӑtӑcit, și iartӑ-te ȋn acest loc cu ceațӑ
pentru cӑ nu știi cum este mai bine:
sӑ vezi granița și sӑ te doarӑ nemișcarea picioarelor tale
sau sӑ zӑrești ce este dincolo de granițӑ și sӑ nu mai știi

dacӑ aceastӑ inimӑ degeratӑ
era a ta
sau a altcuiva
sau, poate, a amȃndurora.