Ţipǎtul

Ţipǎtul
pe strada gâtului meu, numǎrul doi
bate-n poartǎ
pânǎ lasǎ vânǎtǎi pe coapsele tǎcute ale vopselei.

l-am încuiat în curte
şi am înǎlţat gardul într-atât, cǎ nici în zbor
nu va mai putea evada.
avem sǎ ne jucǎm, Ţipǎtul şi eu,
jocul pe care îl detestǎ cel mai mult -
de-a liniştea.

ne facem cǎ tǎcem.

sunt o imitaţie laşǎ
de piatrǎ preţioasǎ -
mǎ şlefuiesc
sǎ nu vadǎ nimeni prin mine
cum ofteazǎ vântul.

cineva ne zǎreşte
printre scândurile gardului.
aproape simte
cǎ ceva neortodox se petrece
acasǎ la mine.
aproape îmi gustǎ Ţipǎtul
înnodat în vocea mea şifonatǎ
de prea multe purtǎri numai la ocazii inadecvate.

dar, bun cetǎţean, trece mai departe
ca un gând frumos,
turist care nu îmi cunoaşte limba maternǎ.

Ţipǎtul se spânzurǎ de burlanul
buzelor mele
supǎrǎtor de curate;

dar, bunǎ gospodinǎ,
îmi pun un lighean de singurǎtate
sub burlanul buzelor, sǎ nu îmi curgǎ ploaia
în pǎmânt.

mǎ simt Atlas prea greu pe umerii planetei.

sǎru(tu)rile minerale nu sunt pentru mine.
florile nu se hrǎnesc cu lacrimile mele.

nu îmi dau voie
sǎ dǎruiesc Ţipǎtului meu
forma şi culoarea
de a te striga pe tine.